Legat-ai tălpile mele de cer
Şi am invățat să merg cu capul in jos,
Scrijelindu-mi vârfurile părului
De pietrele pământului.
Incă mai vezi urmele trecerilor mele…

Legat-ai privirea mea după vânt
Şi am invățat să privesc oarbă,
Zgâriindu-mi fâlfâitul genelor
De lumina nopților albe.
Incă mai ai pe piele cenuşa privirilor mele…

Legat-ai gândul meu după vis
Şi am invățat să zbor spre adâncuri,
Crestând interiorul coastelor
Cu tic-tac-ul timpului.
Inca mai bat in pieptul tau gândurile mele..

Legat-ai viața mea de-a ta.
De atunci lumea merge cu capul in jos,
Priveşte oarbă lumina zilelor
Şi trecurul atinge culmile uitărilor.
Incă mai ai urma legăturii pe degetul mic..

Lumea-i nebună! – mi-am zis intr-o zi.
Nebuna sunt eu! – imi zic azi.

Advertisements

UMAMI

Inaintea scurtelor morți repetate in fiecare noapte, la marginea lumilor ce se deschid sub vraja atingerilor ce transformă tuciul in scânteie:

Mantia nopții se aşează grea peste trupul meu,
Doar interiorul are constelațiile cerului aprinse
Iar in mine te nasc pe tine, ca pe un Eol de lumină
Ce creşte din leşurile speranțelor moarte in lupte
Duse pe câmpiile de pământ negru, ale gândurilor,
In care colcăie sângele de un roşu aprins al sufletului.

Valurile tristeților cioranoiene imi unduie peste ființă,
Dar sufletului meu i-ai dat libertate intre malurile tale,
Trasându-i țărm superior umami-ul rostit verde crud,
Celălalt mal fiindu-ți seninul cuprins intre cer şi pământ,
Intre visul real şi realul visat, intre viața vieții şi moartea morții.
Iar in vâltoarea curgerii clipelor, bătrânul timp toarce linişte..

FILA DE JURNAL

Pe drumul de munte al unei vieți trăite pustiu, paşii se insoțesc de gânduri scăpate dintr-o cutie a unei Pandore ce şi-a trasat singură linia destinului dincolo de lume, intr-o lumea numai a ei.

Am ajuns la un alt final de drum, imi socotesc paşii făcuți şi nu mai obțin nimic peste zero, decât o oboseală galbenă ca boala, in măduva oaselor.

Lipseşte o parte din viață şi o caut intr-un trecut peste care praful uitării s-a aşezat gros. O caut in prezent, nimic mai mult decât o adiere de vânt palidă şi neputincioasă să mai ridice praful depus peste amintiri.

E cam tarziu să mai doresc ceva doar pentru mine. Prea prinsă in chingile acestei vieți, uneori sunt o simplă păpuşă din lemn in posesia unui păpuşar neindemanatic. Adeseori mă ingenunchează, imi smuceşte brațele şi imi răsuceşte gâtul.
Dar capul…

Capul imi spune să mă declar, pe proprie răspundere, pierdută şi să nu mai caut in mine dorința de a fi găsită vreodată.

Uită-mă, lume!

… e tot ce imi doresc…

Natură

Mi te-ai arătat Cuvânt
Şi ai vorbit intr-o limbă
Cunoscută ființei mele,
Iar ființa şi-a deschis larg porțile,
S-a aranjat de sărbătoare,
Ți-a aşezat lauri la picioare
Şi te-a numit iubire.

I-ai crescut murmur pe buze,
Flori de cireş prin păr
Şi soare in priviri.
Ai imbrăcat-o in verde crud
Peste trupul feciorelnic
Şi ți-ai aşezat-o in buzunar,
Iar pieptul a primit-o dar.

O cauți când te rătăcesti
Şi o găseşti in acelaşi loc,
Mereu aceeaşi stâncă.
Inima ta din care mă creşti
Şi in care mi-ai cioplit
Leagăn satinat, iubirii;
Aşteptându-ne clipă.

Iubire

Mi-ai incolțit cuvânt pe buzele sterpe
Şi m-ai invățat să vorbesc
In limbile păsărilor cerului
Pentru a sparge lacătele
Coliviei libertății

Mi-ai răsărit primăvară sub pleoape
Şi m-ai invățat să inmuguresc
In felul copacilor tineri
Pentru a desface nodurile
Chingilor morții.

… şi peste toate trăiesc OM

Lasă-mă-n ființa mea să mă umplu de golul ei vâscos şi plin de energii adunate din timpuri, care zgârie in sângele meu: Ce ai trăit, nu vei mai trăi! Ce ai indurat, nu vei mai indura!
Ia-ți din jurul ființeu mele cuvintele care urlă din rărunchi ,,Vreau adevărul! Vreau adevărul!,, imi blochează lumina ținându-mă chircită-n intuneric. Adevărul ființei mele te orbeşte! E strălucitor din ziua in care am murit şi am inviat pentru a trăi in adevăr!

Azi e ziua in care gândul mă duce spre puterea cuvântului. Prin cuvânt s-a spus că va da naştere unui impărat, deşi era virgină; prin cuvânt s-a spus că va da naştere unui prunc, deşi era bătrână şi stearpă; iar cuvintele spuse s-au implinit.
Şi peste toate, la inceput a fost cuvântul..

In zi de Bună Vestire să ne măsurăm spunerea cuvintelor că ne vor supune sau ne vor ridica, dupa cum ne e sufletul!

Duminică sfântă, curățătoare şi purificatoare!