(…)

La inceput de gând, când lumea-ți este goală
De urmele de viață şi totu-ți pare boală,
Tu, doar inchide ochii şi-ncepe să visezi
La trupul cald al fetei ce-n palme-l modelezi.

Vedea-vei lutul cărnii cum prinde fir de viață
Şi din a morții gheare incet el se dezgheață;
Paşi-va de sub pleoape, intr-ale inimii voaluri
Cu blânda ei ființă calmând urgia dintre maluri.

Iar la final de gând, când lumea-ți este plină
De intrebări profunde ce nu-şi caută lumină,
Iubita o să-ți vină, doar suflet sub o ie,
Şi in eterul dulce simți-o-vei atât de vie.

DECLAR

Aş vrea să pot să-ți spun
Că te iubesc ca pe-un Soare,
Că vibrația cuvintelor tale
Imi este a vântului boare
Ce imi tratează arsura iubirii
Ce-n suflet imi răsare.

Aş vrea să pot să-ți spun
Că te ador ca pe un Zeu,
Chiar dacă-n lumea mea
Tu vrei să-mi pari a fi ateu
Pentru a mă feri de idolatrie,
Să nu ajung in sihăstrie.

Aş vrea să pot să-ți spun
Că-ți sunt vlăstar de trestie
Şi că pictez razele Soarelui
Scrijelind cuvinte pe hârtie
Apoi le arunc pe umerii vântului
Ca pe o ultimă euharistie.

Melancolii de primăvară

Ieri
Am trăit o viață intr-o clipită
Fără să ştiu că-n inimă-mi va fi cioplită
Schița copacului cu ramuri de dor
Răsfirate peste venele-n care
In trup se scurg licorile din cer
Ce aduc rănilor un soi de vindecare.

Azi
Lumea imi e goală de poezie
Şi imi păşesc pe suflet cu trufie
In speranța că imi voi uita
Aripile ce le-am pus gândurilor
Ca să le pot invăța a zbura
Peste vârfurile inalte ale munților.

Mâine
Cuvintele nu vor mai avea rimă,
Tovarăşă voi fi cu o tăcere sublimă
In incercarea de a-mi găsi iertare
Viselor mele copilăreşti
Dintr-o lume veşnic in nemişcare
In care poți, cel mult, să te ofileşti.

Dar
Viața din ieriul zilei de azi imi e povață
Pentru suflet atunci când se răsfață
In dorința lui de-a te atinge cu o privire
In ziua de azi ce-n mâine are oglindire
Şi in gândurile şoptite in tăcere
Să nu sperie a mâinelui veşnică trecere.

DORINȚE gratis

Nu am de dat palate,
Nici averi nenumărate,
Nici sori, nici luni, nici stele,
Doar gândurile mele
Ce te dizolvă-n ele.

Nu am de dat mulți bani,
Nu vor mai fi nici ani,
Nici alte inceputuri sau sfârşituri,
Doar, blânde, ale vieții asfințituri
Ce te-or cuprinde-n ele.

Tu doar viața de-ți trăieşte,
Să simți iubirea cum trozneşte
In oasele trupului bătrân
Şi-n fierberea rubiniul vin
Ce mie-mi curge-n vene.

Să iți găseşti al vieții drum,
Să faci din tot ce-ai fost doar scrum,
Să te renaşti din propria cenuşă,
Trecutul fie-ți sidefie mărgeluşă
Ce mie mi-o aşezi in mândru colier.

Să-mi fii in primul gând al dimineții,
Să-mi spui poveşti pân’ la sfârşitul vieții,
Să imi sorbi vinul dintre pleoape
Când trupul cald mi-l simți aproape,
Să-mi fii al vieții amurg inflorit.

Să te imbeți cu al petalelor nectar,
Să ne torni viață in pahar,
Să te aduni in mijlocul din mine
Când doru-ți explodează-n vine,
Să-mi ştergi stigmatul de pe inelar.

Să-mi scrijeleşti pe piept un univers,
Să mă salvezi de rimele din vers,
Cu buzele-ți, tu să-mi acoperi gura,
Să-mi depărtezi din suflet ura
Şi să mă colorezi in floare de cireş.

Peste lumina ochilor să-mi verşi
Schițe ascunse de pictorii perverşi
Despre fecioare privite pe furiş
Printre al dorințelor tainic lăstăriş
Visând bocal cu apă neincepută.

Melancolisme primăvăratice

Pe sub cireşi inmuguriți
Mă plimb ades, alene,
Şi ii intreb de-s pregătiți
Flori să le apară-n vene.

Ei imi răspund aproape-n cor,
Foşnind din ramuri goale,
Că asta e menirea lor:
Să poarte flori in poale.

Să le aplece spre pământ
Când vântul le mângâie,
Să coloreze, a palei vânt,
Cu o iubire vie.

Eu ii privesc intrebătoare
De sunt şi ei geloşi
Pe-a florilor, roze petale,
Ce-s fluturi unduioşi.

Dacă şi-n ei seva vibrează
Când vântul se roteşte
Furând petalele in grabă,
Făcându-şi-le zestre.

Dacă simt gol in carnea lor
Când florile le cad
Purtate-n vânt de-al umbrei dor
Peste al vieții fad.

Atunci când…

Atunci când luna-ți bate-n geam
Cu strălucirea-i rece,
E semnul că vreau să te am
Şi dorul nu-mi mai trece.

Atunci când stele-ți strălucesc
Pe bolta-ntunecată,
Să ştii că după noi tânjesc
Cum ne iubeam odată.

Atunci când ochii iți clipesc
Şi-n noapte-ți pierzi privirea,
Să simți atunci că te doresc
Şi iți şoptesc iubirea.

Atunci când buzele iți ard
Şi freamătă in şoapte,
E semn primit de la hazard
Că ne-om iubi in noapte.

Atunci când toate vei simți
Şi mă vei vrea aproape,
In piept să mă adăposteşti,
Iar genele mă-ngroape!

Să-ți curg alene-n sânge,
Să mă revărs sub pleoape,
Să mă răsfir pe trupu-ți,
Să-ți fiu mereu aproape.

PRIMĂVĂRATICĂ

Roze flori de cireş
Imi infloresc in priviri,
Soarele nu va da greş,
Pe pleoape de-mi cerne sclipiri.

Ciripeli in triluri
Imi zboară printre buze,
Vântu-mi poartă gândul,
Pe gene foşnesc muguri-frunze.

Inmireasmată primăvară,
Mi-e liniştea din jur,
Cuvântul mi-alergă spre o gară
Unde-l aşteaptă al vieții murmur.

In primăvara aceasta
Panta mi se-nsuflețeşte,
Muntele-şi apleacă creasta,
Fruntea i se descrețeşte.

Hai sa urcăm potecile de munte
Prin viața ce ne inverzeşte,
Să oferim clipe mărunte
Timpului ce ne lipseşte!

Previziune… in cafea

Mi se-arată in cafea
Că la răsărit de soare
Voi regăsi iubirea ta
Ascunsă-ntr-o culoare.

Incerc nuanța să-i găsesc
Şi mă opresc la verde,
Copilăreşte ii zâmbesc,
Iubirea-n ochi se pierde.

Căpruiul se preface-n miere,
Peste suflet se topeşte,
Sângele-mi prinde putere,
Gând pe gând ni se opreşte.

Printre fâlfâieli de aripe
Şi curcubee de cuvinte,
Tu-mi aşezi in plete clipe
Şi mă-mbrățişezi cuminte.

Eu m-adun in palma ta,
Trupu-mi rece se-ncălzeşte,
Tu te joci cu inima,
Ea-ți pulsează, te iubeşte.

Hai să visăm…

In van am pus noi ursitori
Să ne traseze-o viață,
Când e supărare-n ceruri
Peste lume curge gheață.

Intinde palma şi ai să simți
Cum lumea-ncremeneşte,
Cum curge fiere din priviri
Şi noapte-n loc se opreşte.

Inchide ochii să visezi
Cum cerul se apleacă
Şi Carul Mare se răstoarnă
Incercând un hop să treacă.

Iar dintre osiile sale
Infloreşte peste nori
Cartea Mare a iubirii,
Raze-nmugurind la sori.

Regi din patru zări a lumii
Vor veni să o citească
Tălmăcind in ea-nțelesuri,
Fierea lumii s-o oprească.

Căci
Peste rele doar iubirea
Poate trece cu izbândă,
Ea topeşte intre falduri
A cerului grea dobândă.

Poveste ancestrală

Adeseori, când gândul zboră,
Trecând pe-aproape de lună,
Scutură din praful magic
Peste a iubirii cunună.

Când, cu brațele intinse,
Adunând pulberi din stele,
Presărez din abundență
Inimii să-i dau putere.

Şi, la-nceput de noapte,
Când tot in jur ii innorat,
Vom trag de-un colț de cer
Peste gânduri ce-n piept, bat.

Cerul, cu stele şi lună,
Devină acoperământ
Iubirii ce ne cheamă
(Peste altarul lumii)
Să facem legământ.

Imbrăcate-n rochii pale,
Domnişoare de onoare
Vor imprăştia petale
Din a genelor cristale.

Ele vor duce mireasma
Florii, incolțite din iubire,
Şi o vor uda cu rouă
Salvând-o de la pieire.

Imbrăcați in fracul nopții,
Cavalerii de onoare,
Martorii iubirii noastre,
Fii-vor luceferi şi-un soare.

Ei ne vor purta povestea
Despre-un zeu şi-o muritoare
Scrisă-n petale de floare
Şi ascunsă-n Carul Mare