Noaptea in care am devint floarea de colț ce işi doreşte inflorirea pe cea mai stearpă stâncă, al celui mai inalt vârf de munte, acolo unde nici vulturii nu zboară, nici aerul nu urcă.
De mâine voi respira flămândă cerul şi voi privi cu nepăsare marea ce picioarele muntelui le spală.
De mâine nu mă va mai impresiona mângâierea vântului, nici imbrățişarea soarelui, nu voi mai căuta pământ rodnic pentru a-mi semăna silabele cuvântului.
De mâine mă leg de stânca seacă din care răsar şi nu-mi mai doresc renaşterea, de mâine vreau să imbătrânesc fără nicio altă tinerețe. Iar când o veni vremea, vreau să simt golul cum mă inghite, aşa cum nisipul clepsidrei se prelinge fin printre degete şi niciun fir de praf nu lasă urmă, la fel in urma mea curat să rămână, liniştea să nu fie perturbată de neființa mea!
Nu-mi presărați petale de flori in urmă! Lăsați-mi liniştea incheierii să mă petreacă! Golul de aer să-mi fie pat de odihnă! Promit să fiu pulbere fină de praf inainte de prăbuşire pentru a nu perturba mişcarea de rotație a lumii.
Dar toate acestea de mâine! Azi imi trăiesc propria viață până când mâine va deveni prezent!
Nergana 